Dezordine
în camera sufletului meu;
cheia e la tine.
m-ai dezamăgit!
aflată la kilometrul 0
nici raza dimineţii n-o străbate
doar ploi ROGVAIV - e curcubee
doar ele se văd prin ochiul ferestrei.
te privesc rece
vreau să sfidez înălţimile
fără efecte speciale
nu am nevoie de pretext
adevăraţii prieteni sunt număraţi
aşa că dacă vrei să faci parte din ei
spune-mi!
ce e prea mult, e prea mult
până şi căldura provenită de la soare arde
mai bine păstrez singurătatea...
ca vinul în pivniţă.
"EBITESCU!"... deşi n-ar trebui.

Este o melodie foarte ritmată! Personal, îmi place foarte mult!

a = o cârtiţă care sapă sub lună
b = un fluture care face duş
c = o girafă aeriană
şi eu
cea care încearcă să te găsească în cascada niagara

şi nu printre cele 40 000 de planete care se presupun a fi în galaxia noastră
pentru că nu vreau să rămân o necunoscută în ecuaţia ta
vreau ca funcţia noastră să aibă ca principiu
adunarea 1+1=1
adică noi doi să formăm un întreg.
dată fiind ecuaţia formată din
coeficienţii cunoscuţi
pentru a afla soluţiile de rezolvare
vom presupune că totul n-ar avea niciun sens
ar fi egal cu zero
s-ar rezuma la doi, la noi doi, la funcţia noastră.
chiar dacă totul e nul am putea găsi o soluţie
sau poate chiar două.
asta depinzând de gradul la care a ajuns
ce-a fost odată între noi
doar o constantă.
dacă am considera, prin absurd
că după cei 2 ani am ajuns la un grad doi
am avea tot atâtea soluţii de rezolvare
însă rămâne de demonstrat.
la puţin timp după ce te-am cunoscut
erai precum o cârtiţă
de parcă ţi-aş fi pus un văl opac în faţa ochilor
şi tu te ghidai numai după spusele mele.
dar eu nu te minţeam
de fapt, tu încercai să-ţi faci un drum spre inima mea
ai început să sapi coridoare lungi,
atât de perfecte.
după acest an plin de emoţie şi entuziasm
am dat de o primă şi posibilă soluţie
care ne-a motivat să continuăm.
în cel de-al doilea an
te-am scos din lumea ta şi
te-am transformat într-un fluture
pentru a-ţi deschide aripile străvezii
şi să le închizi în jurul meu.
vreau să te hrăneşti cu nectarul dulce
cules dintre petalele inimii mele,
să simţi sublimul
trăind alături de mine
doar o singură zi
să zbori în seninul fanteziei mele
şi să împrăştii un alai de poveşti
cu aripile tale multicolore, sidefate cu sclipiri de pasiune.
adu-mi din înaltul zborului tău, din oglinda curcubeului,
suspine candide de necuprins
tu - fluture, eu - floare
ai grijă spre ce grandioase flori te îndrepţi
pentru că niciodată nu vei şti care din ele e carnivoră.
pe parcursul acestui an
în care mi-ai arătat atâtea lucruri frumoase
am găsit o nouă soluţie, una plină de zâmbete şi bucurie
mi-e teamă însă să nu iau o decizie greşită
prin spectrul acestei ultime soluţii
pentru că nu vreau ca după aceea
să devii o girafă ca cea de pe pijamaua mea
şi să depăşeşti limita gâtului tău
pentru că atunci vei şti într-adevăr ce-nseamnă lacrimi de girafă.
în cele din urmă, vreau doar să aleg
soluţia corectă pentru ecuaţia noastră...
o soluţie sau mulţimea vidă?

C = conştiinţa lui; E = el

C: Ce cauţi? Încotro mergi aşa grăbit şi cu privirile revărsate în toate părţile?
E: Mă revărs asupra tuturor lucrurilor. Caut celălalt spaţiu al meu.
C: Întocmai ca şi mine. Dar... nu poţi fi peste tot. Unde nu eşti tu sunt eu!
E: Nici vorbă! Pe tine nu te caută nimeni. Eu sunt... Adevărul.
C: Mă caută cei ce vor o amintire.
E: Cine eşti tu? De ce mă învălui întocmai ca un ecou? Eşti numai minciună. Eşti o iluzie.
C: Sunt una dintre cele două paralele ale acestei lumi. Uite ce... nu mă dispreţui! Sunt iluzia pe care tu ai creat-o. Simţi cum marele mister al lucrurilor a început să se destrame?
E: Poate... să sporească.
C: Sau să preschimbe.
E: Te urăsc. Nu-nţelegi? Eşti propria-mi neputinţă!
C: Ţi-e dor de mine vreodată?
E: Ce naiba! Dispari din calea mea!
C: Uite ce! Asta am făcut tot timpul... m-am retras. Acum nu!
E: Păi... atunci arată-te!
C: Aşa... aceasta este, te asigur, şi dorinţa mea. Dar numai iubirea ta mă face vizibilă! Vreau să spun...
E: Îmi eşti străină! Fără nicio îndoială!
C: Fără nicio umbră de desprindere! Amândoi...
E: Fiecare...
C: Haide... Acum!



Text scris de mine pentru o temă.

Un "Iartă-mă!" nu alungă rana... ea rămâne şi se vindecă în timp.

Te simţi PUTERNIC atunci când loveşti?
Sau faci asta atunci când crezi că cuvintele "nu-şi mai fac efectul"?